Ce e viata? O adunatura de evenimente care trec unele mai repede ca altele. Unele iti lasa un zambet urias si un imprimeu exemplar pe inima , iar altele iti lasa fata brazdata de lacrimi si cicatrici de nevindecat pe inima.
Ti-a fost dat sa vezi ohii deschisi ai unui bebelus inocent si sa-i auzi plansul si ganguritul , dar ti-a fost dat sa vezi si ochii inchisi pe vecie a unei persoane dragi care a plecat mult prea repede, dupa cum ti se pare acum.
Mi-a fost dat sa-mi ingrop bunicul in 2000 si cateva luni mai tarziu am auzit primul raset de copil inocent al surioarei mele Estera. Parca nu mai stiu cum sa reactionez ... trec clipele mult prea repede.Acum plang , acum rad ... si ce straniu , am ajuns sa le fac si pe amandoua odata dar numai atunci cand bucuria e prea mare.
Si totusi tristetea , chiar daca nu se poate inmanunchea cu zambetul sincer , ascunde in ea cel mai bun stop . Trist fiind iti iei timp sa reflectezi la viata ta , de ce se intampla si care este rostul testelor prin care treci , si in noptile cele mai intunecoase poti vedea cel mai clar cerul instelat si umbrele de pe luna care par sa-ti spuna o poveste si daca te uiti mai atent pare sa fie chiar a ta .
Am incercat de mai multe ori sa scriu o poveste cu stelele de pe cer , dar am constatat cu durere ca sunt mult prea mica sa cuprind cerul doar cu o singura pereche de ochi si o singura inima.
Mai am o speranta , insa , ca nu prea departe de acum e clipa cand voi privi de sus stelele si voi putea scrie cu ele o vesnicie intreaga cantece si povesti pentru Creatorul meu .
